Descriere: Programul de Educație Parentală Cercul Siguranței are ca obiectiv susținerea părinților în înțelegerea lumii emoționale a copilului, în dezvoltarea abilității de a-și gestiona emoțiile proprii și ale copilului și de a susține copilul în dezvoltarea încrederii în propria persoană, precum și susținerea părinților în a transmite copilului iubire necondiționată și conexiune emoțională. Prin participarea la acest curs, părinții vor fi pregătiți să:

  • îi încurajeze pe copii să exploreze;
  • înțeleagă, să prevină și să gestioneze accesele de furie ale copiilor;
  • traducă semnalele transmise de copil, atunci când copilul simte nevoia intervenției adultului;
  • înțeleagă de ce „trimiterea la colț” sau ignorarea plânsului copiilor pot deveni periculoase;
  • aplice cele mai eficiente modalități de a liniști copilul atunci când acesta este trist sau furios;
  • „repare” relația atunci când lucrurile au luat o întorsătură proastă.

De asemenea, participanții au oportunitatea de a împărtăși experiențele proprii și de a beneficia de experiențele altor părinți.

Beneficiari: părinți, viitori părinți, părinți adoptivi, bunici, îngrijitori, educatori, învățători, asistenți sociali, asistenți maternali.

Mod de desfășurare: participarea la o întâlnire săptămânală pe parcursul a 8 săptămâni consecutive. Întâlnirile se realizează online. Durata fiecărei întâlniri este de 90 minute. Ședințele se desfășoară în grupe de maxim 8 persoane.

Accesarea serviciului: Pentru a beneficia de acest serviciu, urmați pașii descriși mai jos:

  • P1. Faceți o programare pentru acest serviciu prin e-mail ceica@cognitrom.ro sau telefon 0756.164.680.
  • P2. Specialiștii noștri vă vor contacta pentru a stabili termenii serviciului.

Tarif: 150 lei/ședință/persoană

Informații suplimentare: e-mail: ceica@cognitrom.ro; telefon: 0756.164.680

© 2022 Cognitrom. Toate drepturile rezervate